Pablo, the alpaca. Scrisoarea

Lumea animalelor este o lume cinstita, lipsita de rautate, invidie si lasitate, caracteristici foarte des intalnite la oameni.
Paradoxul e ca, atunci cand un om e rau, se spune despre el ca are „iesiri animalice“, iar cand un animal e bland se spune ca are „instincte umane“.
In aceasta carte, animalele sunt cele care vor face binele, reparand astfel raul facut de… oameni.
Fragment din cartea „Pablo, the alpaca. Scrisoarea” de Marian Godina:
„Mi-am dat seama ca plecau undeva, pentru mai multe zile, la cat de multe bagaje aveau.
– Pablito, noi o sa plecam in vacanta la mare si o sa lipsim zece zile. Din pacate nu va putem lua cu noi, dar v-am lasat papa si apa la discretie. Sa fiti cuminti!
Vestea m-a intristat, dar gandul ca voi ramane cu prietenii mei mi-a alinat din suparare. In plus, zece zile aveau sa treaca repede. Ne-am luat cu totii la revedere si am ramas impreuna la joaca. Usa de la tarcul lui Cairo a ramas deschisa, astfel ca si el se putea juca cu noi. Numai Petrica era in continuare in casa si mai venea din cand in cand la geam, de unde ne privea cu superioritate. Ceva imi spunea ca Petrica avea un suflet bun, dar ii placea sa faca pe durul.
Cu toate ca ma intelegeam foarte bine cu Cairo si cu Otto, febletea mea era Iancu. Cu el ma jucam de dimineata pana seara. Chiar si cand eu oboseam si nu aveam chef de joaca, il lasam sa isi faca damblaua si sa ma traga de urechi sau de coada. Aveam grija de el sa pape la timp, sa bea apa si sa-si ia calciul. Iar el ma iubea la fel de mult si era mereu lipit de mine. Ba chiar a venit intr-o noapte si a dormit in casuta mea. De atunci, am dormit mereu impreuna.
Otto se catara pe terasa sau prin vreun pom si se uita la noi cum ne jucam. Cairo venea si el la joaca, dar se, plictisea mult mai repede decat Iancu si se retragea la el in cotet. Seara ne spunea povesti auzite de la bunicul lui si noi ascultam cu atentie pana cand adormeam.
Trecusera cateva zile de cand Georgiana si Marian plecasera si mie mi se facuse tare dor de ei. Asa ca m-am gandit sa le scriu o scrisoare. Am gasit pe terasa un pix si am luat o foaie din cele puse langa gratar pentru aprins focul.
Am stat putin sa ma gandesc si am scris asa:
Draga Georgiana,
Sa stii ca totul e bine acasa, desi eu am stat numai la poarta in primele doua zile, asteptand sa te intorci.
Iancu a mai crescut, un lucru firesc de altfel, tinand cont ca mananca cat un purcel si face nani aproape cat Otto. Ma joc zilnic cu el si il las sa ma smotoceasca. L-am muscat eu de ureche putin, dar nu l-a durut pentru ca eu nu am dintii atat de ascutiti ca ai lui.
Nu am dat pe jos niciun ghiveci, nu am rupt niciun cactus si nu am mancat nicio muscata.”