Jurnalul Andrei de Pui in vremea pandemiei

Jurnalul Andrei de Pui in vremea pandemiei surprinde starea Andrei Dinca, o fetita in varsta de 11 ani, care continua seria povestirilor personajului Andra de Pui din prima sa carte de povesti, stare ce ne-o destainuie in jurnalul sau din „perioada de stat in casa”, asa cum denumeste micuta povestitoare perioada de izolare.

A inceput sa scrie in acest jurnal in momentul in care viata sa s-a schimbat atat de mult, chiar daca este copil, stresul carantinei a cuprins-o si i-a afectat atat somnul, cat si apetitul. Isi dorea din suflet prietenii inapoi, activitatile sale, plimbarile in parc si tot ceea ce pana atunci i se pareau lucruri normale. Dar are puterea si maturitatea sa vada si lucrurile bune pe care aceasta ingradire le-a adus. Astfel, si-a imbunatatit scrisul si cititul, a continuat sa scrie poezii si s-a bucurat de timp mai mult cu parintii sai. A invatat anumite cuvinte si expresii din evenimentele dificile prin care trece, fara precedent. Lipsa celor dragi, mai ales de sarbatori, creeaza un moment emotionant pe care il descrie si care lasa urme. Astfel, aceasta stare va trece, dar bunicii nu si-i mai poate vizita, pentru ca s-au mutat la cer, asa cum descrie autoarea disparitia lor.

Jurnalul Andrei este un mod de a-si destainui sentimentele si visele, urmareste o ordine cronologica, transpune realitatea in fantastic prin intermediul personajului Andra de Pui, descrie problemele cu care se confrunta fiecare membru al familiei in acest tablou static, in care iti sunt ingradite toate acele activitati care ti se pareau banale, dar fara de care viata este diferita si greu de suportat. Cel mai greu de suportat este lipsa spatiului, a naturii si, nu in ultimul rand, socializarea.

Mesajul Andrei Dinca este acela ca in orice situatie dificila exista si o parte buna, te poti adapta cu greu, dar o poti face. Este o situatie noua care afecteaza individul, familia si intreaga societate ce paralizeaza normalitatea pana atunci stiuta si creeaza noi comportamente, activitati. Speranta ca isi va urma visul „sa zboare printre nori” pentru a ajunge la cei dragi ii atenueaza sentimentul de izolare.