Apus de soare

    „Teatrul lui Barbu Stefanescu Delavrancea a cunoscut un mare succes de scena in timpul vietii autorului si dupa aceea. Mari actori au jucat in rolul lui Stefan cel Mare din Apus de soare, piesa care deschide trilogia istorica a lui Delavrancea, urmata de Viforul si de Luceafarul. Desi interesul regizorilor a scazut in ultimele decenii pentru acest tip de piese de teatru, Apus de soare se afla si astazi in manualele de scoala. Ramane o sarcina dificila a profesorilor de a prezenta pe intelesul si pe gustul elevilor o piesa greoaie ca desfasurare a actiunii, abundand in tirade pe care doar actorii din generatia veche, precum Calboreanu, le puteau rosti convingator. Muribundul domnitor este mai degraba o figura maret-simbolica decat un personaj in carne si oase.” – NICOLAE MANOLESCU
    Fragment din volumul „Apus de soare” de Barbu Stefanescu Delavrancea:
    ”RARES: Iarta-Ma, doamne, iubesc!
    STEFAN: A! ha! Ba vezi c-o sa ma indragostesc eu!
    PETRU RARES: E fata buna…
    STEFAN: Buna si frumoasa, fireste.
    PETRU RARES: Buna…
    STEFAN: Ca pita calda.
    PETRU RARES: Buna… saraca… si fara parinti.
    STEFAN: A! fara parinti? Atunci cum s-a nascut?
    PETRU RARES: Necunoscuti, Maria Ta.
    STEFAN: Ai dreptate, ca tu cu tat-sau d-ai vorbi nu l-ai cunoaste.
    PETRU RARES: Iubesc pe Oana, Maria Ta!
    STEFAN: Cum?… N-am auzit… O! ho! ho!!… Cu batranetele… Da, Oana e fata buna si frumoasa si cuminte… Piciorul meu stie, si Dumnezeu, si eu. Saraca si fara parinti… tu stii… Dumnezeu n-a aflat… Si eu ma indoiesc… Tu mi-o petesti mie ca p-un copil… Si e copil, mititica… Biiine… Dar ei… i-ai spus?
    PETRU RARES: Da, Maria Ta.
    STEFAN: Si?
    PETRU RARES: Ca ma iubeste ca p-un frate, dar ca nu simte nimic… C-as fi boier, si ea…
    STEFAN:As, as, as! (Doamna intra pe usa din stanga.) Doamna… Ce frumos esti imbracata… Rares tocmai imi povestea ca iubeste… Pe cine, ma?
    PETRU RARES: Pe Oana…
    DOAMNA MARIA: Pe Oana?… Dar e un copil… Si saraca… si…
    STEFAN: Un copil… Nici tu nu erai mai mare…
    DOAMNA MARIA (speriata): Stefane ! Maria Ta! (Il trage d-o mana.)
    STEFAN (Ii face semn de intelegere): Nu-ti zisei d-asta, ci d-astalalta. Asta ma doare… Eu nu ma opui… As vrea sa vaz pe Oana alaturi de tine, s-o Ingrijesti, s-o aperi, sa aiba si ea acelasi nume ca tine. Cand o zice cineva Oana sa se gandeasca la Petru si mai sus… Rares, dar si tu esti un copil. Abia sa fi implinit douazeci si unu de ani. Ei, tu stii din cine te-ai nascut… si eu… Ia unul din caii mei, care ti-o placea, fie si pe Voitis…
    DOAMNA MARIA: Voitis?
    STEFAN: Stiu… Sa nu incalici pe Voitis, ci sa iei alt cal care sa te duca ca vantul pe fata pamantului. Sa nu ocolesti nici deal, nici vale, nici munte, nici iaz, nici codri… pana in Harlau. Si sa-i spui Raresoaii asa: „Mama, mie mi-a venit ceasul, vreau sa ma insor si mireasa mea e buna, frumoasa, fara parinti, este Oana de la curtea Mariei a bietului domn al Moldovei”. Si ce-o chibzui ea sa vii sa-mi spui… Ca despre mine, va blagoslovesc p-amandoi!
    PETRU RARES: Zbor…
    STEFAN: Sa te vad… (Rares da sa iasa repede si se-ncurca.) Nu p-acolo, Rares, ca n-o sa iesi prin zid! (Rares iese in fuga .) Patima, Mario. Ast copil mi-aduce aminte vremile vechi. Nimic… trecator… Rau am facut… I-am crescut in nestiinta… Va afla tot… Saracul Petru… Sa-l privim cand pleaca… (Se duc la fereastra din dreapta.)”