In nuvele si povestiri precum Bunicul sau Bunica si in basme ca Neghinita, autorul prezinta lumea minunata a copilariei, chipurile dragi si apropiate de sufletul copilului. Opera sa este caracterizata de omul simplu, omul naturii, Delavrancea fiind un mare creator de tipologii umane, ramanand un scriitor reprezentativ al literaturii romane.
CUPRINS:
NUVELE SI POVESTIRI
Bunicul
Bunica
Domnul Vucea
Fata Mosului
Hagi Tudose
Micutii
Odinioara
Pravoslavnicul si slaninele
Suer
Sultanica
BASME
Neghinita
Palatul de clestar
Poveste
Stapanea odata
CUPRINS:
NUVELE SI POVESTIRI
Bunicul
Bunica
Domnul Vucea
Fata Mosului
Hagi Tudose
Micutii
Odinioara
Pravoslavnicul si slaninele
Suer
Sultanica
BASME
Neghinita
Palatul de clestar
Poveste
Stapanea odata
Fragment din nuvela „Hagi Tudose” de Barbu Stefanescu Delavrancea:
Fum pe cosul Hagiului nu s-a pomenit. Ridice viscolul nametii pana la stresini. Apele sa inghete tun. Treaba lor! Hagiul nu vrea sa stie de crapa pietrile la gerul Bobotezei, nici daca in iulie turbeaza canii de caldura. Iarna tremura, vara gafuie.
Toata viata lui, de cate ori nepoata-sa – traind aciolata pe langa dansul – ii pomenea, la Craciun, sa taie si ei un porc, ca tot crestinul, batranul raspundea:
Imi face rau, nepoata, s-aud guitand… Imi face rau… c-asa sunt eu… milos…
Cumpara-l, nene, taiat gata.
Daca asa il aducea din cuvant Leana, inghitind in sec, cu gandul la sorici, batranul raspundea linistit:
Un porc… carne multa… Se strica… Doua guri suntem…
Venea Pastele.
Nene, sa inrosim si noi oua…
Ce prostie!… Oua rosii?… Nu e mai bine sa le mananci proaspete?… Oua rosii, oua statute…
Sa rosim putintele.
De rosim putintele, ardem focul degeaba, cumparam d-a surda bacanul… Cheltuiala zadarnica… Vremuri grele!
Da… o ciosvarta de miel…
Miel?… Ce fel miel?… Cum miel?… Miroase a oaie… Pastele prea e in vara…
Ce pustia de vara, nene Tudose, nu vezi ca ploua si fulguieste?!…
Ei, fulguieste, fulguieste… tu nu vezi ca nu tine? Unde tine? Cum cade, se topeste… Eu mor de caldura… Uf!… uf!…
Si eu mor de frig…
Mori de frig… crapi!… Asa te-am pomenit… nemultumitoare!
Leana tace si inghite in sec. E saraca. N-are pe nimeni. Tace, ca batranul, de se manie, striga, tranteste usile, apoi se arunca in pat si se vaieta pana la miezul noptii, uitand sa-i dea si de pane.
De mic copil Hagiul fusese copil cuminte si asezat. Nu i s-auzea gurita, nici pasii. Nu rupea pantofii. Nu-si hartanea rochita. Pe ce punea mana punea bine.
Ajuns calfa la gaitanarie, vorbea frumos si cu patima in mijlocul tovarasilor sai.
De cand eram d-o schioapa pricepusem lumea, le zicea el. Intelesesem bine de tot ca o carpa din gunoi este o munca de om pe care te faci stapan daca o pui doparte. Si daca mama imi dadea un ban de trei ca sa-mi iau un simit, eu ma uitam in ghiozdan: de aveam felia de pane, sanatate buna, aveam ce manca. Nu te saturi cu pane? Ce-ti trebuie simiti? Si puneam banul bine. Si un ban peste altul fac doi, peste doi daca pui altul, fac trei…”
Codul cartii: EDU978-606-571-549-3
