Povestile inimii

„A fost odata un baietel pe nume Andrei, care avea patru ani. El mai avea o sora, pe nume Maria, ce era cu zece ani mai mare ca el. Parintii lor ii iubeau nespus, iar, intr-o zi, au mers cu totii la circ, caci era o reprezentatie speciala, inclusiv cu animale exotice, acrobatii si clovni. Andrei nu mai fusese pana in acel moment la circ, iar cand vazu toate numerele de circ perindandu-se prin fata sa, fu fascinat si incantat peste masura. Dar, cel mai mult ii placu un clovn, care facea copiii sa rada in hohote cu giumbuslucurile lui. Cand ajunse acasa si parintii il intrebara daca i-a placut la circ, el a raspuns ca a fost incantat si ca isi doreste un clovn care sa fie al lui si cu care sa se joace. Parintii si sora sa au ras copios si i-au spus ca acest lucru nu este posibil, deoarece clovnii sunt oameni care au imbratisat aceasta meserie, nu sunt jucarii pentru copii. Andrei a fost deceptionat de raspuns si a inceput sa fie trist. Trecura deja cateva zile, iar el ofta mereu si se gandea numai la clovnul de la circ. Degeaba incerca sora lui sa se joace cu el de-a clovnul, caci baiatului nu-i trecea starea de tristete. In curand, veni ziua de 1 Martie, iar la gradinita, educatoarea le dadu copiilor ca tema in clasa confectionarea de martisoare pentru cei dragi. Andrei desena si colora o suita de patru clovni. Educatoarea ramase impresionata, dar si contrariata de desen si il intreba pe baiat de ce a facut patru clovni in miniatura. Andrei i-a raspuns ca isi doreste un clovn si, poate ca, daruind familiei lui clovni, dar si Zanei Maseluta – tocmai ii cazuse un dinte -, va primi si el un clovn. Educatoarea zambi cu ingaduinta si il mangaie pe cap pe baiat, spunandu-i ca, uneori, dorintele se indeplinesc intr-un fel propriu, special, daca credem cu tarie in ele.”