Din realitatea vietii de fiecare zi se aluneca aproape pe neobservate in fantastic. in Calatorie fantastica in vreme de eclipsa, doi dintre copiii-eroi ai cartii, Alexis si Alexandra, se suie intr-un balon nedestinat zborului, folosit doar ca element de atractie de organizatorii unui targ anual. in mod neasteptat, balonul se desprinde totusi din legaturi si se ridica in inaltul cerului, cu cei doi copii in nacela. Astfel incepe un lung sir de peripetii, comparabile cu cele din Cinci saptamani in balon de Jules Verne, dar mai putin verosimile, de fapt, in mod intentionat neverosimile, ca in orice poveste.
Istorisirea este plina de farmec datorita si ideii ingenioase a lui Stelian turlea de a-l prezenta pe Daniel, personajul sau predilect din alte carti, un baiat de noua ani, voinic, tuns scurt, cu un nas mic si carn, straduindu-se sa intre si el in poveste, impotriva vointei autorului.