Pulbere de stele

Toate stiau ca daca steaua trece de partea cealalta a zidului, va intra in lumea lucrurilor care sunt ceea ce sunt, se va transforma intr-o clipita intr-o bucata de piatra poroasa si lucitoare, care cazuse odinioara din cer – rece, lipsita de viata, complet nefolositoare.

Este o poveste cu zane. Este ca o inghetata. Menirea ei este sa te faca sa te simti fericit cand ai terminat-o. – Neil Gaiman

Gaiman imprumuta discret din multi scriitori minunati de fantasy – cel mai imediat vizibil din Andersen si Tolkien -, dar produce ceva scanteietor, proaspat si fermecator. – Booklist

Incantator… Pulbere de stele se citeste ca o fuziune intre Vrajitorul din Oz, fratii Grimm si scenariul unui film de Tim Burton. – Dallas Morning News

O fascinanta poveste cu numeroase rasturnari de situatie, cum numai Neil Gaiman ar fi putut scrie. – Chicago Tribune

Multi scriitori de fantasy se inspira din povestile traditionale, dar nimeni nu o face cu energia narativa, caldura si intelepciunea lui Gaiman. O carte minunata, pentru copiii de toate varstele. – Kirkus Reviews

Traducere din limba engleza de Liviu Radu.

Fragment din romanul „Pulbere de stele” de Neil Gaiman:

„Tristran incepu sa protesteze. Simtea steaua indepartandu-se de el cu viteza de galop a inorogului, si nu-si permitea sa piarda timp cu relatarea aventurilor lui de pana atunci. Dar ii trecu prin minte ca progresele din calatoria lui se datorasera faptului ca acceptase ajutorul care-i fusese oferit. Asa ca se aseza pe pamant si incepu sa-i povesteasca fagului aramiu tot ce-si aminti: despre dragostea pura si adevarata pe care o simtea pentru Victoria Forester; despre promisiunea de a-i aduce steaua cazatoare – nu orice stea cazatoare, ci pe aceea pe care o vazusera impreuna din varful colinei Dyties Hill; despre calatoria sa prin Tara Zanelor. Ii povesti copacului despre cei intalniti in drum, despre omuletul paros si despre piticii care-i furasera melonul; ii povesti despre lumanarea magica, despre drumul sau intins pe multe leghe, pana in valea in care se afla steaua; despre leu si despre inorog; si despre felul in care pierduse steaua.

Isi termina povestea, apoi se lasa tacerea. Frunzele aramii ale copacului fosnira usor, ca si cum ar fi fost rascolite de o briza blanda, apoi mai puternic, de parca ar fi venit furtuna. Apoi frunzele soptira cu glas limpede:

– Daca ai fi tinut-o legata si ea ar fi scapat de lanturi, atunci nicio putere de pe pamant sau din cer nu m-ar fi putut convinge sa te ajut, nici macar marele Pan sau doamna Sylvia, oricat de mult m-ar fi rugat. Dar tu i-ai dezlegat lantul, iar pentru asta o sa te ajut.

– Multumesc, spuse Tristran.

– O sa-ti spun trei adevaruri. Pe doua dintre ele o sa ti le spun acum, iar pe ultimul in momentul in care vei avea cel mai mult nevoie de el. Vei hotari singur cand va fi momentul acela. Primul: steaua e in mare pericol. Lucrurile care se intampla in mijlocul padurii ajung sa fie cunoscute in scurt timp pana in marginile ei cele mai indepartate, copacii vorbesc cu vantul, vantul duce vorba in padurea cea mai apropiata… Exista forte care vor sa-i faca rau si chiar mai mult de-atat. Trebuie s-o gasesti si s-o aperi. Al doilea: exista un drum prin padure care trece pe langa bradul acela (pot sa-ti spun despre bradul ala niste lucruri care ar face si o piatra sa roseasca), iar in cateva minute pe drum va trece o caleasca. Grabeste-te si n-o s-o ratezi. Pentru al treilea, intinde mainile.

Tristran intinse mainile. O frunza de culoarea aramei aluneca spre el, rotindu-se, si i se opri in palma dreapta.

– Tine, spuse copacul. Pune-o bine. Si asculta ce-o sa-ti spuna, atunci cand o sa ai cea mai mare nevoie. Caleasca e aproape. Fugi! Fugi!”