E ceva ce vorbeste direct si viu in aceste texte: cunoasterea sigura a subiectului, stapanirea ramificatiilor lui (atat la nivelul bibliografiei, cat si la cel al gandirii), lipsa de emfaza, tentativa generoasa de a-l convinge pe celalalt pe baza argumentelor, disponibilitatea de-a accepta obiectiile si de-a regandi subiectul, calmul judecatii si franchetea interogatiei.
O spun cu mana pe inima: nu e un singur rand din cele scrise de el asupra educatiei romanesti la care sa nu subscriu intru totul. si asta nu doar pentru dreapta cumpana a gandului si eleganta exprimarii, ci mai ales pentru ca fiecare rand al acestor texte ma (si ne) indeamna la meditatie. Dincolo de orice altceva, e in aceste texte o teribila sinceritate. Vorbind despre scoala, Doru Castaian vorbeste despre sine si despre elevii sai, despre perplexitatile si incertitudinile sale, despre mirarea deopotriva uimire fascinata si spaima a felului in care ideile se articuleaza in lume. Aceasta mi se pare a fi masura paginilor ce urmeaza: exercitiul de sinceritate al unui profesor adevarat. – Mihai Maci
