Pare destul de riscant sa vorbesti despre felul in care omul de astazi isi priveste propria viata. Bunaoara, despre situatiile in care o vede indecisa, problematica, chiar straina lui insusi. Deopotriva, despre masura in care cultiva un simt al vietii si credinta in resursele acestuia, odata cu nevoia de a se orienta in noul scenariu al celor existente. Am motive sa cred ca asemenea chestiuni ne privesc nemijlocit in continuare. Dau seama de ceea ce se petrece cu noi chiar si atunci cind uitam de ele, tinindu-le departe de preocuparile noastre cotidiene. De exemplu, intrebarea nu tocmai obisnuita ce are in vedere sensul vietii. De obicei, aceasta ne ia prin surprindere si ne gaseste nepregatiti pentru a o intimpina. E socotita proprie mai curind celor care, asa cum se spune, traiesc cu capul in nori si se pierd in gindurile lor solitare. Doar ca o asemenea intrebare este in stare sa ne probeze ca putine altele, sa ne masoare pur si simplu faptul de existenta, chiar daca, in vacarmul acestui timp, arareori o luam in seama. stim bine, oamenii se pling usor tocmai de nonsensul sau de neorinduiala celor traite. in acelasi timp, propun si instituie tot felul de sensuri in viata lor de zi cu zi. Ceea ce nu-i impiedica sa vorbeasca, la un moment dat, de lipsa oricarui sens in aceasta lume. Ce se intimpla de fapt in asemenea situatii? Cum isi percepe acest om propria viata, ce asteapta din partea ei si ce intelege in legatura cu lumea data? (stefan Afloroaei)
