„Dumnezeu exista, ajunge sa asculti pietrele. Ajunge sa asculti, de-a lungul mileniilor, sfintii, inteleptii, prorocii, smeritii creatori de dragoste si frumusete, cei care tes neobosit in tesatura trupeasca un fir de vesnicie pentru a impiedica panza sa se rupa. Martorii Rasariturilor si Apusurilor. Cei peste care Dumnezeu isi revarsa razele. Cei pe care-i arde cu absenta Sa. Cei care se duc in pustie si a caror jertfa curata scapa lumea de asfixie. Cei care se asaza la masa pacatosilor pentru a intrupa infinitul in dragoste.
Dumnezeu exista, de asta putem noi sa ne vorbim, cu rabdare si respect.
in El nu mai suntem separati. in El, fiinta lumii isi afla incandescenta. El este spatiul fara limite al libertatii noastre.
Fara El, noi nu am fi decat niste farame derizorii din univers si din istorie, niste bule la suprafata neantului, amoebe complicate de intamplare.
Dumnezeu este si arcul si sageata si tinta, inceputul, mijlocul si sfarsitul, centrul si circumferinta, sau mai curand Cel nesituat, Cel mereu dincolo si totusi locul nostru. Caci El este Cel cu totul altul si totodata este mai noi decat noi insine.” – Olivier Clément
