G. Calinescu identifica doua directii spre care se indreapta scrierile in proza ale lui Eminescu: una realista, pe care o numeste sociologica si evocativa (Aur, marire si amor, La curtea cuconului Vasile Creanga, Parintele Ermolachie Chisalita) si alta fantastica, pe care o numeste romantica si imaginativa (Fat-Frumos din Lacrima, Sarmanul Dionis, Cezara etc.). Dincolo de universalitatea ideilor si de viziunea fantastica, proza lui Eminescu este adesea pigmentata cu motive populare autohtone. Daca poezia scriitorului a fost unanim apreciata in epoca, nu la fel s-a intamplat cu proza lui, in special cu cea fantastica, contemporanii junimisti fiind intimidati de referintele culturale foarte diverse si inaccesibile, de conceptele de origine orientala, europeana antica, renascentista si moderna. Astazi insa, proza sa fantastica este apreciata la adevarata ei valoare, Eminescu fiind considerat creatorul genului in literatura romana.
