Identificand, inca din 1999, prin cartea de fata, Politicile naturii, faptul ca stiintele care ar trebui re-asociate politicii pentru a creste gradul, daca nu chiar nivelul de democratie al acesteia,
ar trebui sa aiba ca obiect ultim mutatia climatica, degradarea continua a conditiilor de perpetuare a vietii pe Terra, si continuand, sau concentrandu-si reflectia si actiunea, creatia, acum, dupa douazeci de ani, tocmai pe aceasta linie (pe care am putea-o numi, pe urmele lui Jacques Derrida, a ospitalitatii absolute), centrand, altfel spus, ca rau prim absolut, atat stiinta democratizata, cat si politica devenita stiintifica tocmai prin logodirea ei cu o stiinta democratizata procedural, deschisa (spre multiplicitatea si diversitatea cunoasterilor), pe mutatia climatica, Latour vorbeste din insasi inima actualitatii. si o face propunandu-ne nu sa visam sa decolam spre alte lumi (pe Marte, acum, e inghesuiala de rovere), ci sa reaterizam pe Pamant, sa redevenim pamanteni si terestri, deschizandu-ne spre Cosmos, dar dinspre Pamant si, mai ales, pe Pamant, spre biodiversitatea cu adevarat cosmica, dar atat de fragila, infima, pe care viata-impreuna continua, tocmai, neobosit, s-o produca. Lumea insasi a devenit, in momentul de fata, prin pluralitatea ei vie, latouriana. (Bogdan Ghiu)
