Ma bucur sa vad cum, la un secol de la nasterea si la un deceniu de la plecarea fizica dintre noi, dorul de mitropolitul Bartolomeu este «stins» printr-o serie de evocari. Cea de fata, a parintelui episcop Macarie, este un exemplu memorial dintre cele mai reusite: firele amintirilor nu se incalcesc intr-un ghem fara noima, ci se impletesc, tesand, la un loc, un brocart pe masura nobletei celui amintit. De la tanarul seminarist, apoi student teolog, la monahul si arhiereul de azi, raul memoriei curge, se intersecteaza cu tot felul de afluenti, face scurte pauze, reporneste si se varsa in delta amintirii de obste. Paginile de fata confirma si reconfirma momente importante nu doar din viata mitropolitului Bartolomeu, cat mai cu seama din cea a Bisericii lui Hristos pe care a avut privilegiul si inspiratia sa o slujeasca. ii multumesc fratelui meu in Duh, parintelui episcop Macarie, ca a mentinut cu delicatete si fidelitate candela memoriei mereu aprinsa, ca nu a uitat si nici nu va uita cum, unde si prin cine a deschis ochii in lumina slujirii. – Radu Preda
