Pacatul este o realitate care apasa asupra fiintei noastre launtrice si afecteaza viata noastra si a celor din jurul nostru. Cine crede ca pacatul este un lucru care preocupa numai pe cei care merg la biserica, iar pentru cei necredinciosi el nu exista, se amageste cumplit. Pacatul este un lucru grav, indiferent daca il constientizam sau nu, indiferent daca il acceptam sau nu. Cea mai mare ratacire a omului contemporan este tendinta ipocrita si complice de a scapa de povara consecintelor pacatului, prin incercarea de a-l desfiinta ca notiune, prin scoaterea cuvantului din vocabular sau prin exilarea lui in limbajul bisericosilor. Ce bine ar fi fost sa putem scapa de chinurile propriei noastre constiinte in urma unei crime, scotand notiunea de crima din vocabular! Este o amagire foarte mare, ca si cum ar incerca cineva sa spuna ca nu este bolnav pentru ca nu exista boala, el bolnav fiind. Numai ca acest lucru deocamdata nu este posibil.
Cu toate stradaniile omului de astazi de a-si usura constiinta ridicand la stare de normalitate cele mai evidente stari de cadere de la normalitate sau de anormalitate, raman inca suficiente semne ca oamenii, cei mai multi, sunt deseori departe de a se afla intr-o stare optimala de sanatate sau intr-o stare multumitoare de liniste sufleteasca. Ei bine, ceea ce in limbajul bisericesc numim pacat nu este nimic altceva decat o astfel de stare de cadere sau de alunecare de la starea de normalitate sau de sanatate.
Ne putem afla intr-o stare prelunga sau continua de pacat, dupa cum putem savarsi numai anumite gesturi, mai mici sau mai importante, care se constituie in cadere sau in alunecare de la firesc nu pentru ca asa spune Biserica sau preotul, nu pentru ca asa ar spune o conventie sau lege, mai mult sau mai putin arbitrara, ci pentru ca, in realitate, acestea afecteaza starea de normalitate a omului.
Exista o lume launtrica, interioara omului, mai reala daca se poate spune asa – , oricum, mai importanta pentru existenta fiintei umane decat realitatea aceasta exterioara, materiala, usor observabila. Dar pentru ca ceea ce se intampla inlauntrul nostru, in adancurile uneori de nepatruns ale fiintei noastre, nu este la vedere, nu poate fi masurat, suntem tentati sa minimalizam pana la neluare in seama aceste lucruri, aceasta lume de taina care este sufletul nostru.
