Copilaria mea a fost marcata, a fost impartita si jucata la sorti, a fost uneori insuportabila insa, de fiecare data, autentica si plina de invataminte. Toate amintirile sunt dovezi ca ceea ce am trait au fost stalpi, stalpi de lemn apartinand padurilor ce le port cu mine prin timp. Stau acum, la 31 de ani, si ma intreb: de mi sar da varianta sa aleg, ce as schimba? Cu stoicism afirm ca nu totul, cum altfel mias fi pictat sufletul in atatea culori? Amalgamul meu sufletesc, ordinea emotiilor, toate sunt faurite de puterea mea de ami fi citit sufletul, de al fi cusut cu ate ce au o garantie extinsa in vesnicie
