N-ar fi fost rau nici daca as fi putut plasa atitea poete macar in clase tipologice, folosindu-ma, eventual, de tripartitia lui Vladimir Streinu (lirism salomeic, saphic si didonic), la care mi-am permis sa mai adaug doua categorii (dianic si magdalenic). Dar ar fi fost un dezechilibru strivitor, caci mai toate poetele de aici sint niste Didone. in orice caz, poetele romane par parasite in masa si asta produce drame absolute, caci (mai) toate sint niste radicale cind e vorba de iubire: ori dragoste, ori moarte. Putine inteleg iubirea la modul paulinic. Asa ca toate, dupa citeva anotimpuri sentimentale mai euforice, daca nu abrupt, traiesc intr-un mormint. E un harem bacovian neasteptat de populat in poezia noastra feminina.” (Al. Cistelecan)
