Cartea de fata vorbeste indirect prin studiile ce le cuprinde si direct prin corespondenta si interviurile autorului despre un disident care se declara, el insusi, un disident solitar. Un matematician inconformist despre care s-a vorbit mult inainte de 1990 prin intermediul Europei libere si, paradoxal, mai putin dupa caderea regimului totalitar comunist. Este vorba de Mihai Botez. Un disident atipic, cum s-a spus, un disident care a dus pe cont propriu actiunea sa de contestare a sistemului comunist timp de aproape un deceniu. Lucid, determinat, calculat, atent sa nu incalce in mod vizibil legile pentru a nu cadea usor victima represaliilor capitale (inchisoarea). Tactica buna in circumstantele unui regim politic care nu respecta regulile democratiei si nici pe acelea privitoare la drepturile omului. Inteligenta si, cum recunoaste chiar Mihai Botez, e?cienta[ ] N-a dorit, cat timp a trait, martirajul, dar, iata, vin altii, dupa disparitia lui, si-l culpabilizeaza, pregatindu-i alt tip de ispasire. O poveste destul de frecventa in lumea postcomunista, unde chiar si eroii trebuie sa ?e culpabilizati, discreditati si, in felul acesta (fel nenorocit, detestabil din toate punctele de vedere), des?intati ca ?inte morale.
