Planul financiar de o pagina: O metoda simpla de a-ti administra banii inteligent / The One-Page Financial Plan: A Simple Way to Be Smart About Your Money de Carl Richards nu este o strategie magica de investitii, ci o carte foarte practica care te va ajuta sa reduci decalajul intre ceea ce esti si cel care vrei sa fii. Planul financiar de o pagina te va ajuta sa iti stabilesti foarte clar in minte ce anume iti doresti de la viata si ce variante ai din punct de vedere financiar pentru a obtine toate aceste lucruri.
Iar daca ideea unei alte lecturi complicate de educatie financiara te descurajeaza din start, iti voi da o veste foarte buna: unul dintre motivele pentru care aceasta carte s-a bucurat de un real succes este tocmai faptul ca este scrisa intr-un limbaj extrem de accesibil. De altfel, Carl Richards si-a construit intreaga cariera pe aceasta calitate rara pe care o are: poate explica termeni financiari foarte complicati intr-o maniera foarte simpla, intr-o lume in care sfaturile financiare sunt adesea mult prea complicate si intesate cu termeni de jargon.