Poeziile din volumul Cinci poeme din Rotterdam, de Dumitru Crudu (editura Charmides, 2017), au drept fundament, din perspectiva mea, a cititorului ce nu a fost nicicand la Rotterdam, dar care a trecut prin acelasi necunoscut, tocmai rationamentul expus mai sus. in fata necunoscutului, poetul invata sa vada, sa mearga (dar niciodata sa zboare), sa-si imagineze, se lasa purtat/cucerit si face scenarii. Astfel ca poemele sunt indelung gandite, descompuse si resuscita(n)te, dar, in organizarea lor, ii asuma haosul, dezordinea. in fond, pot fi altfel gandurile? Tocmai in aceasta forma neprelucrata, ele devin valoroase, caci din ele se creeaza poeme pe care nu le citesti, ci le gandesti. Versurile se succed rapid: cuvinte, constructii, imagini se reitereaza in disperarea disimulata a situatiei, validand naturaletea textului si conturand povestea din spatele poeziei. – Tamara Bivol
