Cele mai mici proze e o carte in care se aude intruna lipa-lipa, tars-tars si se merge mult, chiar si atunci cand nu se pleaca, in care se circula intruna, fie si pe loc. Uneori doar cu gandul, trimis inainte, inapoi, in toate directiile, intr-un autobuz londonez, intr-un aeroport indepartat, pana pe palier sau pana in beci, de unde sunt aduse muscatele. Este aici o arta poetica, in care umorul ia in stapanire cea mai adanca amaraciune a unei lumi periferice, unde nu stii niciodata daca frunzele sunt afara, daca se vad pe geam ori s-au mutat deja inauntru, la fel ca vrabiile, muscatele, albinele, loboda sau gladiolele. Svetlana Carstean
