Raymond Carver spunea ca este posibil sa vorbesti despre lucruri obisnuite folosind un limbaj obisnuit, dar precis si sa investesti aceste obiecte, indiferent daca este vorba despre un scaun, o draperie, o furculita, o piatra sau cercelul unei femei, cu o putere magica uluitoare. Nicaieri nu devine mai evidenta reusita metodei sale decat in povestirea Catedrala, care da si numele volumului: un nevazator conduce mana celui ce poate vedea, amandoi schitand o catedrala pe care primul n-o va zari niciodata.
Astfel, aparenta banalitate a personajelor, a dialogurilor sau a situatiilor e permanent transformata intr-o senzatie de apasare, de stranietate sau chiar de fantastic. Asistam, de pilda, la o intalnire intre doua perechi, dar in care intervine un paun tifnos si un mulaj de dinti. Alteori ne sunt prezentate suferintele unor parinti al caror copil a fost calcat de o mas i na chiar de ziua lui de nastere, dar tensiunea e sporita de niste telefoane misterioase si sumbre. De fiecare data Raymond Carver ne dezvaluie, cu o aparenta usurinta si cu un rafinament greu de egalat, fatetele ascunse ale unor vieti aparent banale, dand senzatia ca a reusit sa prinda in cuvinte esenta tainica a vietii insasi.
Volumul de povestiri a fost nominalizat pentru faimosul premiu american Pulitzer si pentru National Book Critics Circle Award.
