in buna traditie horiana, romanul se plasmuieste in jurul imaginii-simbol a lui stefan cel Mare, surprins in acele clipe inaintea mortii cand, revazute, faptele trecute capata o semnificatie diferita. De egala importanta, insa, este materialul viu din care se tese aceasta cronica a eroului la varsta senectutii: limba romana. Este deopotriva limba lui Horia si a lui stefan, limba curgatoare de letopiset, reunind pe cei dinauntrul si din afara tarii, marturisitoare de origini stravechi si de statornicii crestine, cuprinzatoare cat o patrie, mica sa incapa intr-o calimara si sa fie dusa cu sine prin lume, la vreme de cumpana, ca semn al unei identitati de care nu te poti dezice.
