Vedeam o lume ca intr-o banda desenata noir-neon-sepia, plasata intr-un viitor destul de apropiat si marcata de, pe de-o parte, lux desantat ce permitea existenta unei fasii foarte inguste de middle-class, si, pe de alta parte, factiuni anarhice si convoaie de oameni care cauta un nou inceput (material, spiritual). Poemele sunt monologurile personajelor care populeaza aceasta lume. Nu-mi dau seama daca e o lume distopica, de fapt asta este una dintre intrebarile mele, daca nu cumva noi prin felul in care ne reprezentam lucrurile distorsionandu-le facem lumea sa alunece in distopie oare procedam asa ca sa ne putem face dreptate? – Ioana Iuna serban, despre volumul ei de poezie.
